Epilarea definitivă este eficientă atât din punct de vedere estetic, dar este și o alternativă sigură acare nu afectează sănătatea pielii, ca în cazul metodelor ce se bazează pe smulgere, cauzând sensibilitate ce poate duce la dezvoltarea unor afecțiuni mai mult sau mai puțin grave.

Ce este epilarea definitivă și cum acționează?

Epilarea definitivă presupune utilizarea unei lămpi cu lumină intens pulsată, care emite pulsuri ce sunt absorbite de melanina conținută în firul de păr. Această absorbție încălzește firul la o temperatură de aproximativ 80 grade Celsius și este astfel transmisă în folicul, care este distrus complet, urmând ca firele să cadă în termen de 15 zile. Pentru a putea asigura distrugerea tuturor foliculilor sunt necesare ședințe multiple, numărul lor depinzând de mărime zonei, grosimea firului, dar și de anumiți factori genetici. Cu toate acestea, se vor putea observa rezultate vizibile chiar și după prima ședință; firele crescând mai greu, mai subțiri și în anumite zone dispărând complet.

Tarife epilare definitivă Brașov:

Deși la o primă vedere, cremele depilatoare, aparatele sau ceara de ras sunt accesibile din punct de vedere financiar, calculat pe termen lung, acestea solicită bugete mult mai considerabile decât epilarea definitivă. Astfel că, din cauza necesității de a repeta constant procedurile, instrumentele trebuie recumpărate frecvent, aspect ce la momentul respectiv nu necesită o sumă considerabilă. Raportat însă la faptul că alocăm sume mici, lunar sau chiar săptămânal, putem observa faptul că în maxim un an de zile am putea amortiza investiția pe care o presupune epilarea definitivă, care vă scapă definitiv de acest efort.

Prețurile pentru epilarea definitivă în orașul Brașov se stabilesc per ședință și variază în funcție de dimensiunile zonei/ zonelor vizate astfel:

  – 60 de lei pentru: Buză superioară; Mâini; Labe picioare; Linie abdomen; Bărbie; Perciuni; Pomeți; Areolă sâni; Perineu;

  – 90 de lei pentru: Linie Bikini Femei; Ceafă Bărbați;

  – 120 de lei pentru: Axile; Inghinal femei (nu include perineu) Decolteu; Fese femei; Zona lombară; Abdomen; Pectorali bărbați; Umeri bărbați; Toată fața;

  – 200 de lei pentru: Gambe (include labele picioarelor); Coapse (include linie bikini);

  – 270 de lei pentru: Brațe integral (include mâini); Spate superior bărbați;

  – 340 de lei pentru: Picior integral (include degete picioare si linie bikini); Spate integral bărbați.

Eva Salon se orientează către client și de aceea, la achiziționarea pachetelor de 4 ședințe, se aplică o reducere de 10% din prețul cumulat al tuturor ședințelor, iar în cazul pachetelor de 8 ședințe, reducerea se dublează, fiind de 20% din prețul total.

În plus, fiecare clientă nouă a salonului beneficiază de prima ședință de epilare definitivă gratuit, în momentul în care solicită procesul pentru zona axilelor sau zona inghinală.