O stire de pe site-ul Realitatii, prezentata drept “caz socant” : un medic din Botosani a fost inregistrat fara sa stie, in timp ce isi spunea parerea despre pacientii care se prezinta la Urgente. Nemultumirea lui era legata de faptul ca cei care lucreaza in afara tarii (care sunt… fie “c**ve”, fie “amarasteni”) isi doresc…
Month: January 2019
Afacerea ta poate avea mult de castigat
Daca detii o afacere pe care iti doresti sa o dezvolti, insa deocamdata nu stii cum care sunt masurile pe care trebuie sa le iei, cu siguranta, ai nimerit unde trebuie. Nu ai nevoie de proceduri complicate, pentru care sa aloci bugete generoase si care sa nu aduca nicio garantie, astfel ca ai putea sa…
Nu am niciun stres in locuinta
Prezenta rozatoarelor intr-un mediu poate fi un semn alarmant al igienei precare, iar soarecii si sobolanii ar trebui eliminati imediat intrucat aceste specii se inmultesc foarte repede, astfel ca in decurs de cateva luni familiile pot ajunge chiar si la cateva sute de membri. Cei mai multi dintre noi avem tendinta de a ne orienta…
Cine-i escrocul?
De la atatea sarmale, chiftele si cozonaci gandirea jurnalistilor ori este in vacanta, ori emite rar si prost, ori sufera de mahmureala, ori toate-odata… In Gardianul de astazi puteti vedea un articol interesant care are si o poza atasata. Titlul articolului? “Escrocul care se dadea drept P.F. Daniel, trimis in judecata”. Poza atasata? Habar n-am!…
Am o lenjerie noua si faina in dormitor
Sa alegi cea mai grozava lenjerie de pat pentru dormitorul tau nu este o sarcina complicata, insa acest lucru nu presupune ca trebuie sa ne limitam la primele produsele pe care le gasim in magazine. In schimb, un magazin precum Suenos se dovedeste a fi locul ideal catre care te vei putea orienta intrucat aici…
Am cautat mult o formatie de muzica etno
Probabil ca oricine se asteapta ca un eveniment de succes sa fie usor de organizat, insa in realitate exista o multime de detalii care conteaza, motiv pentru care trebuie sa stii care sunt cele de care ar trebui sa tii cont. Bineinteles, pentru a lua numai decizii inspirate conteaza natura evenimentului, pentru ca mai apoi…
De ce este nevoie ca afacerea ta sa fie prezenta online
Prezenta in mediul online este vitala pentru orice organizatie in ziua de azi in contextul in care fiecare dintre noi cautam toate informatiile, produsele si serviciile de care avem nevoie pe internet. Astfel, daca simti ca afacerea ta poate nu si-a atins potentialul, cu siguranta, merita sa afli mai multe despre marketing online prin Clickbrainiacs…
Aceasta este cea mai buna alegere pe care o poti face in materie de tamplarie
Cu totii stim ca pentru a pune la punct o locuinta exista tot felul de detalii de care trebuie sa tinem cont, astfel, cum putem sa ne limitam la un anumit tip de tamplarie. Posibilitatile sunt foarte variate in acest sens, ceea ce presupune ca putem fi pusi in dificultate atunci cand trebuie sa luam…
Toate afacerile se pot dezvolta pe aceasta cale
In ciuda faptului ca exista nenumarate modalitati prin care se poate dezvolta o companie, cum stim care este cea mai potrivita si cum facem adaptarile pentru situatia prezentata? In plus, de multe ori este nevoie de bugete importante in acest sens, bani pe care putine organizatii sunt dispuse sa ii aloce. Totusi, se gasesc si…
Am nevoie de cineva care sa se ocupe de un site
Daca ai in minte o idee de afacere despre care crezi ca are potential si iti doresti sa o pui in practica, cu siguranta, stii deja ca exista o multime de detalii pe care trebuie sa le pui la punct. Printre acestea se numara si partea online, care joaca un rol esential in conditiile in…