Articles Comments

Cumul » Relaxare » Vine vine primavara… – 4 pasi spre primavara

Vine vine primavara… – 4 pasi spre primavara

4 pasi spre primavara

 

Primavara este un anotimp al bucuriei, al renasterii, o perioada in care pasarile canta mai voios, copacii inmuguresc si florile de primavara ne amintesc cu parfumul lor ca viata poate fi frumoasa si soarele nu ne-a uitat.

flori de primavara

Mi-am propus sa va ofer un buchet simbolic de idei, pentru a incepe acest anotimp al bucuriei in cea mai buna forma, proaspeti si plini de voie buna!

1. Incepeti primavara cu un regim de detoxifiere a organismului.

Primavara este o perioada de schimbare si reannoire nu numai a naturii dar si a organismului uman. In aceasta perioada, intocmai ca natura, organismul isi intensifica metabolismul si incearca sa se adapteze schimbarilor de temperatura si alimentatie.
Haideti sa ne ajutam corpul, mancand sanatos si facandu-i munca mai usoara!
In acest sens, cele mai importante doua lucruri de retinut sunt urmatoarele:
– Bauturi si alimente pe care e bine sa le evitati:
sucuri si alte bauturi acidulate, bauturi tari, mancaruri din comert foarte procesate (mezeluri, conserve, produse de patiserie, mancaruri semi-preparate, diverse paste de intins pe paine, etc), dulciuri de tot felul  (chiar si cele facute in casa), carne grasa, prajeli
– Alimente pe care e bine sa le consumati:
cereale, nuci, migdale, seminte de in si alte seminte crude, multe fructe proaspete si legume, verdeturi specifice acestui anotimp: stevie, urzici, leurda, loboda.
Vreau sa va atrag atentia asupra unui lucru foarte important in acest demers:
Stabiliti-va ca scop sa mancati sanatos si nu cate kilograme sa slabiti pentru a arata bine in constumul de baie.
Desi aveti impresia ca cea de-a doua parte va motiveaza mai mult, pe termen lung, acest ritm nu va putea fi mentinut: va veti urca pe cantar din 2 in 2 zile, veti transforma acest stil alimentar intr-un regim sau cura foarte stricta, cu unicul scop de a slabi, va veti frustra si daca intr-un final veti atinge greutatea pe care v-o doriti, dupa acest punct ei bine, cei mai multi se vor opri. Cuvantul cheie aici este “persistenta” si prima varianta, adica a va seta ca scop actiunea in sine, aceea de a trai sanatos, va va aduce nu numai mai multa energie si sanatate dar si scaderea in greutate pe care v-o doriti.

In loc sa fiti intr-o cursa pentru kilograme pierdute in 3 sau 6 luni, inscrie-ti-va intr-o cursa pentru un corp si o minte sanatoasa pentru toata viata!
Incercati sa faceti cate un pas mic in fiecare zi, porniti cu pasi mici si perseverati eliberati de frustrari si scopuri artificial create pentru nu aveti nicio limita de timp.

2. Combateti astenia de primavara

O puteti recunoaste dupa stari de somnolenta, dureri de cap, senzatie de slabiciune, nervozitate accentuate, oboseala, pierderea capacitatii de concentrare.

Pentru ca astenia e cauzata in special de o alimentatie necorespunzatoare (deci implicit lipsa de vitamine si minerale) si de lipsa de miscare si de soare de peste iarna, lucrurile enumerate mai sus la (punctul 1) ajuta in mod clar in prevenirea si ameliorarea asteniei de primavara. In cazul in care doriti, puteti apela si la suplimente nutritive cu vitamine si minerale. De preferat ar fi insa sa incercati sa le obtineti din fructe si legume proaspete, salate si diverse cruditati de sezon, deci dintr-o dieta echilibrata.
Pentru ca peste iarna in general nivelul fierului si al vitaminei D sunt foarte scazute puteti apela la vitamina D sub forma de ulei si suplimente de fier. Starea psihica ar trebui sa se imbunatateasca dupa aproximativ 1-2 saptamani.

3. In forma pentru razele soarelui (nu, nu e vorba doar despre slabit rapid)

Pana acum ne-am concentrat pe ce mancam insa un rol la fel de important pentru starea de bine o are miscarea.
O data cu incalzirea vremii, sporturile sau plimbarile in aer liber, alergatul pot face minuni pentru sanatatea si starea noastra de bine.
O sa ma abtin de la a da recomandari: fiecare isi cunoaste preferintele in acest domeniu si in plus, orice sport practicat cu moderatie si tinand cont de starea fiecaruia de sanatate este bun!
Daca totusi doriti sa pierdeti cateva kilograme, un studiu realizat de Duke University demonstreaza ca exercitiile cardio (aerobic, jogging, etc.) au rata de ardere a grasimilor cea mai mare.

4. Umple-ti sufletul cu poezie, cu cantece si cu tot ceea ce te face fericit(a).

Am lasat pentru final, partea cea mai importanta. Caci ce ar fi viata fie ea si sanatoasa si cu un corp in forma fara bucurie?
O sa imi spuneti ca e usor de zis si greu de facut, nu? Poate, nu sunt specialista in fericire desi mi-as dori sa fi fost. Dar cred din tot sufletul ca primul si cel mai important lucru este o decizie constienta ca vrem sa fim fericiti. Da, exact asta am vrut sa spun.

Vreau sa va treziti dimineata si sa va spuneti “Astazi vreau sa fiu fericit(a)!” dupa care sa faceti tot ce puteti pe parcursul zilei pentru a fi fericiti: cantati, dansati, beti o cafea cu prietenii, stati in parc pe o banca cu o carte sau cu cine va este drag, ascultati muzica care va face sufletul sa vibreze, cititi poezii si faceti tot ceea ce va bucura. Incercati sa va concentrati pe partea frumoasa a vietii si sa o cautati pentru ca asta este responsabilitatea fiecaruia.

In final, vreau sa fac si eu o urare de primavara: Sa lasam caldura soarelui sa topeasca tot ce a fost mai putin bun in noi si in viata noastra pana acum si sa ne bucuram de primavara aceasta care poate fi si pentru noi un nou inceput!

Si cum altfel as putea sa inchei decat cu una dintre cele mai indragite poezii de primavara?

Primavara
de Vasile Alecsandri

A trecut iarna geroasă,
Câmpul iar a înverzit
Rândunica cea voioasă
La noi iarăşi a sosit.

Dintr-o creangă-n alta zboară
Sturzul galben, aurit
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!

Turturelele se îngână,
Mii de fluturi vezi zburând
Şi pe harnica albină
Din flori miere adunând.

Cântă cucu-n dumbrăvioară
Pe copacul înflorit,
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!

P.S. In perioada urmatoare o sa revin cu un articol despre ce se poarta primvara aceasta (tunsori si incaltaminte de primavara, haine si moda, culorile primaverii 2016, etc.).

AUTOR:  Ancuta BARBU

Tags: primavara, flori de primavara, poezii de primavara, despre primavara

Va mai poate interesa:

Filed under: Relaxare · Tags: , ,

Leave a Reply

*